Arhivă

Festivalul Mozart, ediţia a XVII-a, 7-14 decembrie 2007

Cluj, 31.12.2007

Dragi Membri ai Societăţii Române Mozart,

După anul 2006, marcat de sărbătorirea sfertului de mileniu de la naşterea lui Mozart, ne-am propus să rămânem şi în 2007 în această atmosferă festivă, prin organizarea unui festival cu un program foarte ambiţios. El s-a desfăşurat între 7 şi 14 decembrie şi a reunit nume de prestigiu ale scenelor de concert din ţară şi străinătate. Programul, păstrând structura devenită tradiţională, a oferit în acelaşi timp şi o serie de momente inedite, deosebit de atractive pentru publicul meloman. Concertul de deschidere, susţinut de Orchestra Filarmonicii „Transilvania”, a prilejuit reîntâlnirea cu dirijorul Ferenc Gábor din Berlin, devenit oaspete permanent al festivalului şi cu violonistul Gabriel Croitoru, care a avut amabilitatea să-l înlocuiască pe violonistul berlinez Guy Braunstein, indisponibil din motive medicale. Înainte de începerea concertului a avut loc ceremonia înmânării Diplomei de Merit din partea Consiliului Judeţean Cluj, profesorului Francisc László, fondatorul şi preşedintele de onoare al Societăţii Române Mozart. Aceasta i-a fost înmânată de către domnul Sándor Kerekes, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Concursul de interpretare a adus pentru a patra oară la rampă pianiştii. S-au prezentat 16 concurenţi, reprezentând instituţii de învăţământ din Cluj, Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Târgu Mureş. Juriul, prezidat de profesorul Alexander Müllenbach, de la Universitatea „Mozarteum” din Salzburg, a cuprins reprezentanţi ai fiecărei instituţii: Dana Borşan, Adriana Bera, Manuela Mihăilescu, Monica Noveanu, Adrian Tomescu, Cezara Petrescu şi Carmen Mihăescu. Au fost acordate următoarele premii: Premiul I – Aurelia Vişovan,  Premiul II – Dóra Munkácsi, Premiul III – Péter Kolcsár. Premiul special al Preşedintelui Juriului a fost acordat lui Mihai Ritivoiu. Laureata cu premiul I, Aurelia Vişovan, a obţinut şi premiul special oferit de Studioul Sysound, constând din realizarea unui CD. În cadrul festivităţii de premiere, Adriana Bera a subliniat faptul că la fiecare din cele patru ediţii ale concursului de pian, desfăşurate pînă acum, premiul I a fost câştigat de o elevă a profesoarei Gerda Türk.

Spre deosebire de ultimele ediţii ale festivalului, programele concertelor camerale au avut o paletă repertorială mai extinsă. Îndrăgita formaţie Romanian Piano Trio, compusă din Alexandru Tomescu, Răzvan Suma şi Horia Mihail, a oferit un program de trio-uri de Haydn şi Mozart, cuplul Bianca şi Remus Manoleanu, un program cuprinzând lieduri de Mozart, Grieg şi Messiaen. Ultimele două concerte camerale au revenit la programe exclusiv mozartiene. Concertul din 12 decembrie a reluat seria concertelor intitulate Mozart Juvenorum. Formaţia Diletto Musicale, condusă de Melinda Béres a asigurat acompaniamentul a trei concerte ai căror protagonişti au fost foarte tineri interpreţi: dirijorul Gergely Florián, flautistul Vlad Rebreanu, violonistul Radu-Mihai Ropotan şi pianistul Dinu Mihăilescu. Pentru cei trei solişti, participarea la festival a constituit premiul pe care l-au primit din partea Societăţii Române Mozart la concursul „Se caută Enescu”, Bucureşti 2006, concurs dedicat interpretării concertelor mozartiene. Concertul din 13 decembrie a oferit publicului clujean prilejul de a cunoaşte sonoritatea instrumentelor pentru care şi pe care Mozart şi-a compus şi interpretat muzica. Violonista Catherine Mackintosh şi fortepianistul Geoffrey Govier, din Londra, au fost protagoniştii acestui concert care a cuprins sonate pentru pian şi vioară interpretate pe instrumente de epocă. Întrucât în România nu există un fortepiano în stare de funcţionare, a fost împrumutat un instrument de la Praga, pe care proprietarul lui, Petr Sefl, a avut amabilitatea să-l transporte la Cluj, oferind a doua zi după concert, celor interesaţi, posibilitatea de a-l încerca şi de a-i cunoaşte particularităţile. Concertul de închidere s-a constituit într-un adevărat eveniment. Pentru prima dată în România a fost prezentată publicului versiunea completată şi reconstruită de către Robert Levin a Missei în do minor KV 427 (417a), lucrare celebră, rămasă neterminată de către Mozart. Corul şi orchestra Filarmonicii „Transilvania” au fost conduse de către o personalitate de primă mărime în arta dirijorală, maestrul englez Nicholas McGegan. Şi-au adus contribuţia soliştii vocali Bianca Manoleanu, Cristina Toader, Ovidiu Daniel (înlocuindu-l în ultima clipă pe Cezar Dima) şi Ionel Pantea.

Momentul dedicat cercetării operei lui Mozart, concretizat de obicei în lucrările unui simpozion, a fost înlocuit la această ediţie a festivalului cu două conferinţe despre pianistica mozartiană, susţinute de către Dana Borşan şi Adriana Bera, în 8 decembrie, între cele două etape ale concursului de pian. Acest moment a marcat şi lansarea discurilor cu Integrala Concertelor pentru Pian de Mozart în interpretarea Danei Borşan şi a cărţilor Adrianei Bera, Retorică şi afect în discursul pianistic mozartian şi Expression und Gusto sau despre elocvenţă în pianistica mozartiană, apărute la editura Arpeggione. Momentul a fost prefaţat de profesorul Francisc László. Tot în 8 decembrie, profesorul Alexander Müllenbach a avut o întâlnire cu studenţii şi profesorii catedrei de compoziţie din cadrul Academiei de Muzică „Gh. Dima”.

Festivalul, organizat de Societatea Română Mozart în colaborare cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Filarmonica de Stat „Transilvania” şi firma Addveritas s-a desfăşurat din nou sub patronajul Ambasadei Austriei la Bucureşti. Ediţia din acest an a festivalului a beneficiat de o subvenţie din partea Consiliului Judeţean Cluj şi de sprijinul următorilor parteneri şi sponsori: Agus, Hotel Agape, Almetal, Editura Bärenreiter (Kassel-Basel-London-New York-Prag), Echipot, Gebrüder Weiss, Kulturforum al Ambasadei Austriei la Bucureşti, Rotary International, Studioul de înregistrări Sysound, Şemineu Construct, Götz Teutsch (Berlin), Wens Tour. Tuturor le aducem, şi pe această cale, calde mulţumiri. Cu toate acestea, nici în acest an nu am reuşit să strângem toate fondurile necesare, aşa încît, pentru al treilea an consecutiv, bilanţul nostru este negativ şi o serie de plăţi nu le-am putut încă efectua. Se simte acut lipsa unei finanţări de bază a festivalului.

Festivalul din acest an a fost vizitat de un grup de 21 de membri ai societăţii Saou chante Mozart din Franţa, care au fost entuziasmaţi de calitatea programelor şi a organizării şi care şi-au exprimat dorinţa de a ne ajuta şi financiar. La invitaţia Societăţii Mozart din Saxonia, am participat la concertul de deschidere a Deutsches Mozartfest din luna mai, de la Chemnitz. Există un proiect european de constituire a unei reţele a festivalurilor Mozart, în care ar intra şi festivalul clujean, urmând să beneficiem de suport financiar de la Uniunea Europeană. Proiectul se va discuta în 31 ianuarie 2008 la Salzburg, la întâlnirea anuală a preşedinţilor societăţilor Mozart afiliate la Fundaţia Internaţională Mozarteum.

Ne face plăcere să menţionăm faptul că dr. Paal Bentsen a oferit pentru al doilea an consecutiv o bursă pentru un student cântăreţ de la Academia de Muzică din Cluj, pentru a studia la Mozarteum Sommerakademie din Salzburg. În vara lui 2007 a beneficiat de această bursă studentul Cozmin Sime.   De asemenea, ne bucurăm pentru succesul pe care l-a avut cvartetul Arcadia în concertul susţinut în august la Chemnitz, la invitaţia Societăţii Mozart din Saxonia. Tot la Chemnitz au primit două burse pentru un curs de vioară barocă ţinut de Midori Seiler, studentele Kovács Emese şi János-Jakab Renáta. Din dorinţa de a promova tinerii interpreţi români şi de a-i atrage spre repertoriul mozartian, am oferit şi în acest an un premiu special pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări mozartiene, de data aceasta la Concursul Internaţional de vioară „Remember Enescu” de la Sinaia, premiu ce a revenit studentei Delia Cîmpean, de la Academia de Muzică „Gh. Dima”.

Cu tristeţe anunţăm faptul că în acest an a dispărut dintre noi doamna Pauline Busuttil din New York, cea care ani la rând a susţinut cu generozitate, prin donaţii substanţiale, festivalul nostru. Dumnezeu s-o odihnească.

Cotizaţia membrilor pe anul 2008 rămâne 20 de lei, iar pentru elevi, studenţi şi pensionari, 10 lei. Pentru cei care locuiesc în străinătate, cotizaţia rămâne 25 USD sau 25 EURO.

Vă dorim un an nou fericit şi vă aşteptăm cu drag la următorul festival, care va avea loc la Cluj în perioada 5-12 decembrie 2008. În cadrul lui veţi avea ocazia să urmăriţi, pe lângă concertele simfonice şi camerale, şi un concurs dedicat sonatelor pentru pian şi vioară.

Cu cele mai bune gânduri

Adriana Bera

preşedinte