Cluj, 31.12.2011
Dragi Membri ai Societăţii Române Mozart,
anul acesta, în 6 septembrie, Societatea Română Mozart a împlinit 20 de ani. Nu am marcat evenimentul prin manifestări deosebite, deşi a existat această intenţie, gândindu-ne să ne păstrăm forţele (şi puţinii bani din cont) pentru cea de a XXI-a ediţie a Festivalului Mozart. Aceasta s-a desfăşurat între 9 şi 16 decembrie, beneficiind de suportul partenerilor tradiţionali, Filarmonica „Transilvania” şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, cărora li s-a alăturat Qual Media Group.
Programul festivalului a urmat cadrul tradiţional al celor două concerte simfonice care încadrează o săptămână de concerte camerale. Spre marea noastră bucurie, am reuşit să reluăm desfăşurarea concursului de interpretare, întrerupt timp de doi ani din motive financiare. Astfel, în zilele de 10 şi 11 decembrie a avut loc concursul dedicat triourilor cu pian, la care s-au prezentat doar 5 formaţii, toate din Cluj. Premiul II a revenit formaţiei compuse din Francesco Ionaşcu, Horaţiu Luduşan, Luca Pulbere, iar premiul III formaţiilor: Radu Dunca, Fábián Attila, Mihai Diaconescu şi Dariu Cifor, András Vilhelem, Rebeca Dragomir. Juriul, format din Ladislau Horvath, Adrian Pop şi Adriana Bera, a hotărât să nu acorde premiul I.
Concertul de deschidere a festivalului a fost dirijat de muzicianul italian, originar din Cluj, Ladislau Horvath. Solistul concertului a fost tânărul flautist japonez Seiya Ueno, câştigătorul concursului internaţional „Gheorghe Dima”, desfăşurat în februarie la Cluj şi deţinătorul Marelui Premiu Jean Pierre Rampal la concursul cu acelaşi nume de la Paris. Concertul cameral de luni 12 decembrie a fost susţinut de Cvartetul Arcadia şi invitaţii săi – oboistul Adrian Cioban şi clarinetista japoneză Kie Umehara, o altă laureată a concursului „Gheorghe Dima”. Ziua de miercuri 14 decembrie a fost dedicată liedului. Tânărul bariton Georg Streuber, încă student la Dresda, ne-a oferit un recital în compania pianistei taiwaneze Afra Su. Pentru prima dată în programul festivalului, sub genericul Mozart Juvenorum, am introdus un concert al orchestrei studenţilor Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, concert pentru care l-am invitat pe îndrăgitul dirijor Ferenc Gábor de la Berlin, el fiind printre altele şi un maestru al îndrumării orchestrelor de tineret. Din păcate, studenţii nu au răspuns solicitărilor dirijorului, pregătirea lor nefiind la nivelul exigenţelor sale şi ale unui festival internaţional. Astfel, dirijorul a decis să prezinte doar două piese din programul anunţat iniţial. Solistul concertului a fost violonistul Vlad Răceu. Festivalul s-a încheiat cu un concert vocal-simfonic susţinut de orchestra şi corul Filarmonicii „Transilvania”, sub bagheta lui Mihail Agafiţa, dirijorul corului fiind Cornel Groza. În debutul concertului am ascultat-o pe tânăra pianistă Aurelia Vişovan, câştigătoarea ultimului concurs de pian din cadrul Festivalului Mozart, iar în încheiere a fost prezentat Recviemul de Mozart, în versiunea completată şi revizuită de Robert Levin. Soliştii vocali au fost Adela Zaharia, Marioara Pop, Ruben Mureşan şi Cristian Hodrea.
Sponsorii celei de a XXI-a ediţii a festivalului au fost Hotel Agape, editura Bärenreiter, Banca Transilvania, Centrul Medical Jamgossian, Centrul Cutural German, Cluj, Domeniile Boieru, firmele Echipot, Evoline şi G. Mobili, precum şi firma Art Program, pe care, dintr-o regretabilă greşeală, am omis să o menţionăm pe afişul festivalului. Am beneficiat şi de suportul financiar al Consiliului Local şi al Primăriei Cluj-Napoca. Tuturor le mulţumim şi cu acest prilej. Mulţumiri speciale trebuie să adresăm unui grup de muzicieni de origine română, stabiliţi în străinătate, care au donat bani pentru concursul de trio. Numele lor sunt: Ştefana Ţiţeica, Zsuzsa Zsizsmann, Emil Răduţiu, Gerhard Zank, Dorin Marc, Adrian Lazăr, Árpád György.
În afară de activitatea noastră principală, organizarea festivalului, am fost prezenţi şi în alte acţiuni având ca scop promovarea muzicii lui Mozart. Spectacolul pentru copii, intitulat „O vioară mică de-aş avea…”, susţinut pe scena festivalului din 2010 de studenţi ai Academiei de Muzică, a fost reluat cu succes în luna ianuarie, pentru elevii Liceului „George Coşbuc”. În luna mai am organizat la Bucureşti, împreună cu Universitatea Naţională de Muzică, Salzburg Vokal Akademie, care a cuprins cursuri de măiestrie susţinute de mezzosoprana norvegiană Elisabeth Cornelius Lund şi o audiţie de selecţie pentru o bursă la Mozarteum Internationale Sommerakademie. Bursa, oferită de medicul norvegian dr. Paal Bentsen, a fost câştigată de soprana Iulia Dan, studentă la UNMB. În luna iunie am sprijinit proiectul corului de amatori Visszhang, care a cuprins trei concerte cu muzică vocal-simfonică de Mozart, la Cluj, Ditrău şi Sfântu Gheorghe. Proiectul a fost finanţat de AFCN (Agenţia Fondului Cultural Naţional). Am continuat parteneriatul cu Şcoala Generală „Teodor Murăşanu” din Turda în organizarea concursului de audiţie muzicală, ajuns la cea de a treia ediţie.
Am continuat colaborarea cu Societatea Mozart din Saxonia (Sächsische Mozart Gesellschaft), cu sediul la Chemnitz – Germania, materializată în acest an prin trei burse la cursurile de vioară barocă susţinute de violonista Midori Seiler (studentele Kertész Adél, János-Jakab Renáta şi Teodora Buia) şi de prezenţa a doi studenţi ai AMGD (Vlad Răceu şi Mihai Oşvat) în orchestra internaţională Mozart Netzwerk, care a susţinut concertul de deschidere a Festivalului Mozart, desfăşurat în Saxonia, în luna mai.
S-au primit noi membri: Oana Bălan, Tatiana Bulgar, Corina Ceclan, Vlad Eniu, Vlad Răceu, Tudor Cristian Sike. Cotizaţia membrilor pe anul 2012 rămâne de 30 de lei, iar pentru elevi, studenţi şi pensionari, 15 lei. Pentru cei care locuiesc în străinătate, cotizaţia rămâne 25 USD sau 25 EURO.
Incepând cu 1 februarie 2012, site-ul SRM îşi schimbă denumirea în www.mozart-romania.ro
Cu speranţa că v-aţi putut face o imagine asupra activităţilor derulate în anul 2011, vă adresăm un călduros LA MULŢI ANI şi vă aşteptăm cu drag la cea de a XXII-a ediţie a Festivalului Mozart, care va avea loc la Cluj în perioada 7-14 decembrie 2012. În cadrul ei se va desfăşura Concursul pentru cvartete de coarde, dotat cu Premiul Sándor Végh, marcând prin aceasta centenarul naşterii celebrului violonist şi dirijor, originar din Cluj.
Dar până atunci, vă aşteptăm la Adunarea generală a SRM, care va avea loc la Cluj, în 24 martie, la o oră ce va fi afişată pe site. Va trebui să alegem un nou prezidiu şi un nou sediu!
Cu cele mai bune gânduri Adriana Bera preşedinte