Știri

Șapte elevi ai Liceului de Muzică „Sigismund Toduță” au participat vara aceasta la „Sommerphilharmonie” Chemnitz

Continuând colaborarea de succes dintre Societatea Română Mozart și Sächsische Mozart Gesellschaft, anul acesta șapte elevi ai Liceului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj au fost implicați în proiectul la nivel european Sommerphilharmonie Chemnitz. Astfel, în perioada 12-18 iulie 2013, orchestra Sommerphilharmonie a susținut trei concerte în orașele Chomutov, Chemnitz și Dresda, reunind un număr mare de muzicieni din peste șase țări. Reprezentanții din România, de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță”: Irina Naneș – flaut, Grațiela Aranyosi, Andra Bălan, Tinca Belinschi, Raluca Michnea – vioară, Melissa Neamț-Jilovan – violoncel, Călin Lup – percuție, au fost însoțiți de către profesorul Balogh Örs de la aceeași instituție.

Sommerphilharmonie Chemnitz reprezintă un proiect deosebit, susținut pe principiul entuziasmului pentru muzică, atașamentului pentru experiența de orchestră și comuniunea între muzicienii participanți. Ansambul Sommerphilharmonie dirijat de către Kajsa Boström și care a avut-o solistă anul acesta pe soprana Guibee Yang, a reunit muzicieni talentați și ambițioși atât din instituțiile de muzică de specialitate cât și din afara acestora, însuflețiți de spiritul de aventură și făurire a unei experiențe comune deosebite. Totodată, orchestra a fost însoțită de mai multe coruri. Participanții au provenit din mediul german (în special Chemnitz), dar și din țări vecine, în primul rând Republica Cehă (din orașele Chomutov, Klášterec, Kadan), dar și altele, printre care și România, Polonia, Danemarca, Suedia. Proiectul este finanțat prin programul de co-operare interculturală între Landul Saxoniei și Republica Cehă.

În fața a mii de spectatori, concertele în aer liber susținute de Sommerphilharmonie au cuprins în program lucrări cunoscute de Antonin Dvořák, Georg Friedrich Händel, Wolfgang Amadeus Mozart, Hugo Alfven și Bedřich Smetana. Elevii Liceului de Muzică „Sigimsund Toduă” au făcut o impresie foarte bună și trei dintre ei au fost invitați în cadrul unui alt schimb de experiență, în Italia unde vor merge în septembrie anul acesta. 

galerie fotogalerie fotogalerie fotogalerie fotogalerie fotogalerie foto